Pagina 5 ~ SOCIAL

Social este o categorie care conţine ştiri de ultima oră din domeniul social, noutăţi culturale, ştiri populare, ştiri sociale

Pagina 5 ~ Articole din categoria SOCIAL

data introducerii: 12-11-2010

Anvelopele de iarnă nu sunt obligatorii

Posesorii de autovehicule nu vor fi obligaţi să echipeze maşinile cu anvelope de iarnă în acest sezon, însă vor plăti amenzi în cazul în care vor provoca pagube din cauza nedotării corespunzătoare a vehiculului.

Autor: A.F.
data introducerii: 12-11-2010

REŢETA ZILEI: Clătite americane cu sirop

Vă oferim o reţetă foarte apreciată şi foarte uşor de realizat.

Autor: BUCĂTARUL DE SERVICIU
data introducerii: 12-11-2010

SINAXAR: Pomenirea Părintelui Ioan Milostivul, arhiepiscopul Alexandriei

Acesta a fost cipriot de neam, fiu al lui Epifanie, domnul ţării, şi s-a însurat cu voia tatălui său şi s-a făcut tată de copii. Apoi murindu-i şi femeia şi copiii, s-a întors cu toată dorirea spre adaosul virtuţii şi spre buna plăcere a lui Dumnezeu. Şi pentru strălucirea vieţii sale, a fost făcut arhiepiscop al Alexandriei, fiind cerut de poporul alexandrinilor de la împăratul Iraclie.

Autor: PĂRINTELE ORTODOX
data introducerii: 11-11-2010

REŢETA ZILEI: Piftie de pui

Vă oferim o reţetă foarte uşor de realizat, o mâncare foarte protrivită pentru acest anotimp.

Autor: BUCĂTARUL DE SERVICIU
data introducerii: 11-11-2010

SINAXAR: Pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Mina, cel din Cotiani

Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Maximian şi era din Egipt, ostindu-se în cohorta ce se chema Rutalia sub Arghirisc în Cotianiul Frigiei Salutariei. Nesuferind ca să vadă cinstirea cea rătăcită a idolilor, s-a suit în munte şi s-a curăţit pe sine cu postiri şi cu rugăciuni.

Autor: PĂRINTELE ORTODOX
data introducerii: 10-11-2010

REŢETA ZILEI: Peşte la cuptor, cu cartofi

Vă prezentăm o reţetă deosebită, o mâncare pe bază de peşte foarte nimerită pentru acest anotimp.

Autor: BUCĂTARUL DE SERVICIU
data introducerii: 10-11-2010

SINAXAR: Pomenirea Sfinţilor Apostoli din cei şaptezeci: Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast şi Cvart

Aceştia au fost din cei şaptezeci. Olimp şi Rodion, urmând Sfântului Apostol Petru, amândurora li s-au tăiat capetele, în cetatea Romei de către Neron. Iar Sosipatru, de care pomeneşte Sfântul Pavel în Epistola către Romani, fiind episcop la Iconiu, cu pace s-a savârşit.

Autor: PĂRINTELE ORTODOX
data introducerii: 09-11-2010

REŢETA ZILEI: Brioşele cu ciocolată

Vă oferim astăzi o reţetă foarte gustoasă, un “dulce” extrem de a apreciat şi foarte uşor de realizat.

Autor: BUCĂTARUL DE SERVICIU
data introducerii: 09-11-2010

SINAXAR: Pomenirea Sfinţilor Mucenici Onisifor şi Porfirie

Aceşti sfinţi Onisifor şi Porfirie, fiind prigoana asupra creştinilor, au fost pârâţi ca sunt creştini şi, fiind aduşi înaintea judecaţii, au stat tare şi fără de frica, mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, Făcător al cerului şi al pământului.

Autor: PĂRINTELE ORTODOX
data introducerii: 08-11-2010

REŢETA ZILEI: Friptură de raţă la tavă

Vă oferim o reţetă foarte gustoasă, extreme de nimerită pentru o cină într-o zi de toamnă târzie.

Autor: BUCĂTARUL DE SERVICIU
data introducerii: 08-11-2010

SINAXAR: Pomenirea sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavriil

La adunarea celor 9 cete: Serafimii, Heruvimii, Scaunele, Domniile, Stapâniile, Începătoriile, Puterile, Arhanghelii şi Îngerii, Mihail, preaîncuviinţatul mai-marele peste cetele puterilor celor fără de trup, şi în Legea Veche şi în cea Nouă a arătat ce este harul Evangheliei, şi arată multe faceri de bine neamului omenesc.

Autor: PĂRINTELE ORTODOX
data introducerii: 05-11-2010

REŢETA ZILEI: Piept de pui cu smântână şi caşcaval

Vă oferim o reţetă foarte apreciată şi foarte uşor de preparat.

Autor: BUCĂTARUL DE SERVICIU
data introducerii: 05-11-2010

SINAXAR: Pomenirea Sfinţilor Mucenici Galaction şi Epistimi din Emesa

În oraşul sirian Emesa trăia un cuplu bogat şi faimos, format din Clitofont şi Leuchipa, care au rămas fără copii mai multă vreme. Mergînd la preoţi păgîni cu pomeni pentru a avea copii, totuşi nu s-au învrednicit.

Autor: PĂRINTELE ORTODOX
data introducerii: 04-11-2010

REŢETA ZILEI: Brioşe cu caşcaval şi chimen

Vă oferim o reţetă foarte gustoasă şi foarte uşor de realizat. Brioşele cu chimen şi caşcaval sunt ideale pentru un aperitiv ori o gustare pusă la pachet.

Autor: BUCĂTARUL DE SERVICIU
data introducerii: 04-11-2010

SINAXAR: Pomenirea părintelui nostru Ioanichie cel mare, de la Muntele Olimp

Acest fericit s-a născut la douăzeci şi patru de ani ai tiraniei lui Leon Isaurul, luptătorul împotriva icoanelor, şi s-a născut în provincia Bitinienilor din tată care se numea Miritrichie şi din maică care se chema Anastasia.

Autor: PĂRINTELE ORTODOX
data introducerii: 03-11-2010

REŢETA ZILEI: Paste cu sos alb

Vă oferim reţeta unei mâncări extreme de appreciate, care nu necesită mult timp pentru preparare.

Autor: BUCĂTARUL DE SERVICIU
data introducerii: 03-11-2010

SINAXAR: Pomenirea Sfinţilor Mucenici Achepsima, Iosif şi Aitala

Aceştia au fost pe vremea lui Sapor, împăratul perşilor, şi a lui Constantin cel Mare, care împărăţea peste romani. Iar Sfântul Achepsima, episcop la Anita, era bătrân de optzeci de ani, când a fost prins şi a stat de faţă la cercetare înaintea lui Andrahoshar, stolnicul cel mare.

Autor: PĂRINTELE ORTODOX
data introducerii: 02-11-2010

REŢETA ZILEI: Plăcintă cu lămâie

Vă oferim o reţetă foarte gustoasă, „un dulce” care nu necesită mult timp petrecut în bucătărie.

Autor: BUCĂTARUL DE SERVICIU
data introducerii: 02-11-2010

SINAXAR: Pomenirea nevoinţei Sfinţilor Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist

Aceşti sfinţi erau din pământul Persiei, fiind mai de frunte şi mai de cinste lângă Sapor II (339-379), regele perşilor, şi erau întăriţi în dreapta credinţă. Dar fiind prinşi, au fost bătuţi şi chinuiţi.

Autor: PĂRINTELE ORTODOX
data introducerii: 01-11-2010

REŢETA ZILEI: Tocăniţă de vită

Vă oferim o reţetă foarte gustoasă şi foarte uşor de preparat.

Autor: BUCĂTARUL DE SERVICIU
data introducerii: 01-11-2010

SINAXAR: Pomenirea Sfinţilor şi făcătorilor de minuni fără de arginţi Cosma şi Damian

Sfinţii Făcători de Minuni şi Doctori fără Arginţi Cosma şi Damian, împreună cu mama lor Teodota erau din Asia Mică (după unii, din Mesopotamia). Tatăl lor, care era necredincios, a murit când ei erau încă copii. Mama i-a crescut în evlavia creştină.

Autor: PĂRINTELE ORTODOX
data introducerii: 31-10-2010

REŢETA ZILEI: Crenvurşti în aluat cu muştar

Vă oferim o reţetă deosebit de gustoasă şi care nu necesită mult timp petrecut în bucătărie.

Autor: BUCĂTARUL DE SERVICIU
data introducerii: 31-10-2010

SINAXAR: Pomenirea Sfinţilor Apostoli din cei 70: Stahie, Amplie, Urban, Narcis şi Apeles

Dintre aceşti cinci Sfinţi Apostoli, Stahie a fost pus episcop al Vizanţiei de către Apostolul Andrei şi a zidit şi biserica în Arghiropol, la care se adună nenumărată mulţime de creştini şi-i învaţă.

Autor: PĂRINTELE ORTODOX
data introducerii: 29-10-2010

REŢETA ZILEI: File de somn cu roşii şi usturoi

Vă recomandăm o reţetă specială, foarte uşor de realizat.

Autor: BUCĂTARUL DE SERVICIU
data introducerii: 30-10-2010

SINAXAR: Pomenirea Sfinţilor Mucenici şi fraţi Zenovie şi Zenovia

Aceştia au fost în zilele împărăţiei lui Diocleţian, fii din părinţi creştini. Deci Zenovie sporind în buna cinstire cea după Dumnezeu a fost pus episcop al cetăţii egheilor, în care s-a şi născut şi a fost îngropat, făcând multe minuni cu numele lui Hristos.

Autor: PĂRINTELE ORTODOX
Pagina curenta :