Sedinta de Guvern

Autor: Daniel POPOVICIU

Guvernul a adoptat, în şedinţa de astăzi, un proiect de lege privind ratificarea Acordului între România şi Statul Israel în domeniul securităţii sociale.

Acordul reglementează acordarea pensiilor, ajutoarelor pentru deces şi alocaţiilor pentru copii şi se va aplica legislaţiei române privind pensiile pentru limită de vârstă, invaliditate şi urmaş, ajutoarelor pentru deces şi alocaţiilor pentru copii, iar legislaţiei israeliene în ceea ce priveşte asigurarea pentru bătrâneţe şi şomaj, asigurarea pentru invaliditate şi asigurarea pentru copii, a declarat la începutul şedinţei de Guvern, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Sulfina Barbu.

Acordul stabileşte, ca principiu general, că persoana care desfăşoară o activitate din care realizează venituri este supusă numai legislaţiei acelei ţări pe al cărei teritoriu persoana îşi desfăşoară activitatea respectivă”, a afirmat ministrul.

În cazul persoanelor care desfăşoară activităţi atât în România cât şi în Israel, se va aplica legislaţia din ţara în care îşi are domiciliul persoana perspectivă.

Dispoziţiile prezentului acord se vor aplica persoanelor care sunt sau au fost supuse legislaţiei unei părţi contractante sau legislaţiei ambelor părţi contractante, precum şi membrilor de familie şi urmaşilor acestor persoane, a precizat ministrul muncii.

Acordul între România şi statul Israel în domeniul securităţii sociale a fost negociat la iniţiativa autorităţilor române, în perioada 2009-2010, fiind încheiat pe o perioadă nedeterminată.

   

 

Data introducerii: 21-12-2011

Comentarii vizitatori

Adauga comentariu


Warning: mysql_pconnect() [function.mysql-pconnect]: Access denied for user 'userbucurestinews'@'apache2-heavy.ermac.dreamhost.com' (using password: YES) in /home/bucurestinewsusr/bucuresti-news.ro/comentarii/files/class_DB.php on line 31
Eroare in action.class
Imposibilitate de conectare la server
Eroare:
Eroare nr. : 0
Data: 21 May 2012, 10:39:10