Cititi ziarele noastreMeniul principalŞTIRILE ZILEIECONOMIEPOLITICADMINISTRAŢIE LOCALĂSOCIALCETĂŢENICULTURĂEDUCAŢIESPORTSĂNĂTATEVIAŢĂ DE VEDETĂINTERVIU/EVENIMENTEDITORIALBURSA ZVONURILORCURIOZITĂŢIĪNTĀMPLĂRI ADEVĂRATE
Curs valutar
Vremea in bucurestiParteneri |
SINAXAR: Pomenirea Sf. Mucenic Antim, episcopul NicomidieiAutor: PĂRINTELE ORTODOX
El s-a aflat în fruntea credincioşilor săi în această încercare şi i-a încurajat a-şi pună în Dumnezeu toată încrederea şi nădejdea. Atunci, prin harul şi providenţa lui Dumnezeu, sfântul Antim şi alţi câţiva creştini, au scapat de moarte şi s-au ascuns în munţii din împrejurimi.
Dar după câţiva ani ei au fost prinşi şi sfântul episcop a fost adus legat înaintea lui Maximian (305-311), unde se aflau de faţă toate uneltele cele pentru chinuire. Şi, de vreme ce-l întrebară, a mărturisit cu îndrăzneala şi nesilit de nimeni pe Hristos.
Pentru aceea întâi i-au zdrobit coastele, apoi l-au rănit cu fier încins; l-au întins gol deasupra unor hârburi şi l-au bătut cu toiege; l-au încălţat cu încălţăminte de aramă arsă în foc, şi apoi i-au tăiat capul.
Dar, minunea lui Dumnezeu, şi după moartea sfântului părul a continuat să-i crească pe capul tăiat.
Data introducerii: 03-09-2010
Comentarii vizitatori
Adauga comentariu Warning: mysql_pconnect() [function.mysql-pconnect]: Access denied for user 'userbucurestinews'@'apache2-heavy.ermac.dreamhost.com' (using password: YES) in /home/bucurestinewsusr/bucuresti-news.ro/comentarii/files/class_DB.php on line 31 Eroare in action.class Imposibilitate de conectare la server Eroare: Eroare nr. : 0 Data: 10 Feb 2012, 05:29:03 |