EURO CRESTE DRAMATIC PE FONDUL CRIZEI

Autor: Daniel POPOVICIU
 EURO CRESTE DRAMATIC PE FONDUL CRIZEI
asdasdas
EURO CRESTE DRAMATIC PE FONDUL CRIZEI EURO CRESTE DRAMATIC PE FONDUL CRIZEI

Scaderea leului apare pe fondul ingrijorarilor de pe pietele internationale cu privire la economiile Spaniei si Italiei. In ciuda caderii dramatice a leului, BNR nu este ingrijorata, sustinand ca este un lucru temporar.

"Pe al doilea trimestru, deprecierea leului a fost de 0,67%. BNR nu baga in seama situatia dintr-o zi. Poate sa vina un cumparator si si sa schimbe situatia de pe piata. Nu poti sa bag in in seama situatia, o bagi in seama in sensul ca este o piata vie, se misca lucrurile.

Asta se intampla pe toate pietele din lume. Lumea e plina de vesti rele. Asta e viata pe care o traim. Au fost si momente inverse, cand leul crestea. Cand vine o cerere mare de lei, leul creste. Daca vine o vanzare de lei, lucrurile se intampla invers", a explicat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.

Potrivit acestuia, daca s-ar intampla ceva cu Spania si Italia, Romania ar fi afectata.

"Nu se poate sa nu ne afecteze deloc, nu se poate pentru ca suntem in relatii comerciale cu ele", a precizat acesta.

Vestea privind scaderea leului vine dupa ce, luni, moneda nationala s-a depreciat cu mai mult de doi bani, sub valoarea inregistrata la inceputul saptamanii trecute, pe 4 iulie, cand un euro era cotat la 4,2217 lei.

Luni, cursul oficial al BNR a fost stabilit la 4,2272 lei pentru un euro, in crestere de la 4,2037 lei pentru un euro, cat a fost la sfarsitul saptamanii trecute.

Nu doar euro a castigat teren in fata monedei nationale. Daca dolarul american s-a apropiat foarte mult de nivelul record din acest an, francul elvetian a atins luni nivelul maxim din 2011, dupa o apreciere cu 9,5 bani fata de moneda natoonala.

BNR a anuntat un curs de referinta de 3,5742 lei pentru un franc elvetian.

   

 

Data introducerii: 12-07-2011

Comentarii vizitatori

Adauga comentariu


Warning: mysql_pconnect() [function.mysql-pconnect]: Access denied for user 'userbucurestinews'@'apache2-heavy.ermac.dreamhost.com' (using password: YES) in /home/bucurestinewsusr/bucuresti-news.ro/comentarii/files/class_DB.php on line 31
Eroare in action.class
Imposibilitate de conectare la server
Eroare:
Eroare nr. : 0
Data: 18 May 2012, 09:36:18